Skip to main content

Ședința Grupului tehnic de lucru privind actualizarea Profilului Migrațional Extins (PME)

Ședința Grupului tehnic de lucru privind actualizarea  Profilului Migrațional Extins (PME)

La data de 30 octombrie 2024 – Ministerul Afacerilor Interne a organizat o ședință a Grupului tehnic de lucru pentru actualizarea Profilului Migrațional Extins (PME). Evenimentul, condus de Doamna Elena Coliujco, Șefă a Direcției politici în domeniul managementului integrat al frontierei de stat, migrației și azilului, care a avut loc în incinta ministerului și a reunit reprezentanți din diverse instituții implicate în gestionarea migrației și azilului, precum și experți din cadrul Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM).

La debutul ședinței, doamna Lucrețeanu a evidențiat rolul esențial al PME ca instrument de bază în crearea și aplicarea politicilor de migrație ale Republicii Moldova. Ea a reamintit că, începând cu anul 2010, țara noastră a dezvoltat acest profil, care se actualizează anual, contribuind astfel la o mai bună înțelegere a fenomenelor migraționale și la integrarea migrației în planurile de dezvoltare națională.

Un punct central al discuțiilor a fost necesitatea revizuirii indicatorilor ai PME, având în vedere statutul de candidat al Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE). D-nul Ghenadie Crețu, reprezentant al OIM, a menționat că PME este un model de succes apreciat la nivel european și a subliniat contribuția valoroasă a OIM și a Uniunii Europene în sprijinul dezvoltării acestui proces.

În contextul noilor cerințe de raportare către UE, s-a evidențiat necesitatea adaptării celor 167 de indicatori existenți pentru a reflecta mai bine realitățile migraționale actuale. Participanții au discutat despre importanța colectării datelor relevante și despre modul în care acestea vor fi gestionate de către instituțiile competente.

Dna Elena Coliujco, moderatorul ședinței, a propus ca grupul de lucru să se concentreze pe completarea chestionarului de colectare a metadatelor, care va fi sursa de elabaorare a indicatorilor, având ca obiectiv modificarea Hotărârii Guvernului      nr. 634/2012 cu privire la aprobarea Listei indicatorilor și a Șablonului Profilului Migrațional Extins al Republicii Moldova. Această revizuire va contribui la elaborarea unui nou produs analitic, care va oferi informații esențiale pentru formularea politicilor publice.

Printre deciziile adoptate în urma ședinței se numără validarea, de către membrii grupului tehnic de lucru, a termenilor de referință, actualizarea chestionarului de colectare a metadatelor. Aceste măsuri sunt esențiale pentru a asigura o colaborare eficientă între diferitele instituții implicate în gestionarea migrației.